Școala de Toamnă “Tiberiu Moșoiu” a reunit în Oradea, la Continental Forum, peste 130 de tineri din Bihor și din România. Printre participanți s-au numărat tineri din Timiș, Alba, Sibiu, Cluj, Mureș, Bistrița Năsăud, Satu Mare, Maramureș, Iași, Botoșani si Hunedoara.

Aflată la a 5-a ediție, Școala politică de toamnă a tinerilor liberali i-a avut ca invitați pe primarul Ilie Bolojan, președinte al PNL Bihor, viceprimarul Florin Birta, președinte PNL Oradea, europarlamentarii Daniel Buda și Siegfried Mureșan, parlamentarii Florica Cherecheș, Gavrilă Ghilea și Cupșa Ioan, precum și Dacian Palladi, city manager al Municipiului Oradea, consilierul județean Călin Gal și consilierul local Florin Marinău, dar și formatori din afara Partidului Național Liberal.

Temele abordate de cei prezenți au fost administrația locală și centrală, bune practici de guvernare, istorie și valori liberale în anul Centenar, targetarea mesajului în funcție de grupurile de valori, psihologia alegătorului, dar și teme europene în contextul alegerilor europarlamentare din 2019.

Bogdan Pater, Președinte TNL Bihor: “Este tot mai evidentă solicitarea venită din partea electoratului de a promova oameni noi în politică. Dar pentru a avea rezultate atât politice cât și administrative, este nevoie de experiență și de un bagaj solid de cunoștințe. Simpla calitate de om nou nu asigură succesul. Astfel, Tineretul Național Liberal încearcă prin seria de școli politice desfășurate pe parcursul acestui an să contribuie la formarea unei generații de oameni noi, tineri, pregătiți pentru a-și asuma aceste responsabilități. În cadrul Școlii de Toamnă “Tiberiu Moșoiu” am oferit participanților un set de informații relevante și necesare, dar în același timp am creat un cadru propice pentru formarea de legături între filiale care sperăm să pună bazele unui schimb benefic de experiență și informații atât între participanți, cât și între filiale. Sunt convins că doar prin pregătire și prin muncă de echipă susținută între politicieni și cetățeni, deopotrivă, putem realiza lucruri extraordinare pentru România.”

Pentru organizarea Școlii de Toamnă “Tiberiu Moșoiu”, filiala TNL Bihor a primit premiul special “Mircea Ionescu Quintus” pentru formarea viitorilor lideri politici, în cadrul Galei Premiilor TNL ce a avut loc la Sinaia, în prezența Președintelui României, Klaus Iohannis, a Președintelui PNL, Ludovic Orban și a unor candidați PNL la alegerile europarlamentare.

Partidul Național Liberal a pornit în anii ’90 cu 2% în județul Bihor. Iar domnii președinți Cornel Popa și Ilie Bolojan au reușit să construiască echipe de tineri liberali în jurul lor și împreună am ajuns astăzi la 45% în județul Bihor și 71% în municipiul Oradea. Școala politică “Tiberiu Moșoiu” organizată de TNL Bihor a avut un rol decisiv în formarea politică a acestor tineri, iar experiența aferentă a completat perfect formarea profesională pe care o aveau deja. În acest context vreau să le mulțumesc din suflet colegilor cu care am colaborat în procesul de reluare a tradiției Școlii “Tiberiu Moșoiu” și să îi felicit pe toți colegii mei din țară, care investesc în tineri și contribuie la formarea acestora în cadrul școlilor pe care le organizează.” a declarat Bogdan Pater, președintele TNL Bihor, cu ocazia înmânării premiului.