Winston Churchill, cunoscut si sub pseudonimul The British Bulldog, cel mai probabil pentru modul dur în care a perceput democrația ca fiind ,,cea mai rea formă de guvernământ cu excepția tuturor formelor încercate de-a lungul timpului”, a luptat până la ultima suflare pentru protejarea acestei forme de organizare a societății. Tot acesta afirma că ,,nimeni nu pretinde că democrația ar fi perfectă sau atotștiutoare”. Cu alte cuvinte, democrația, în accepțiunea lui, este cea mai bună dintre lumile posibile, recunoscând totuși că sistemul nu este unul infailibil. Dacă ne întoarcem în zilele noastre și analizăm sondajele de opinie cu privire la încrederea cetățenilor în instituțiile reprezentative democrației, putem deduce ușor faptul că lucrurile nu stau tocmai cum ne-am dori. Fac referire aici la noi, tineretul liberal, viitori promotori și implicit protectori ai idealului democratic și a ideologiei liberale.
În perioada 12 aprilie – 3 mai 2019, a fost realizat un sondaj de opinie la cererea Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale ,,Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române cu scopul de a evalua nivelul de încredere al românilor față de câteva instituții cheie. Rezultatele au fost cel puțin surprinzătoare. Românii au declarat ca au încredere mare și foarte mare în: Armată 67.9%, Biserică 56,8%, Președinție 41,2%, Presă 27,3%, Guvern 12,4%, Parlament 9,8%, partidele politice 8,9%. Potrivit procentelor concluzia este una cât se poate de clară: există un deficit de încredere major în rândul societății cu privire la activitatea actorilor cheie ai statului!
Din nefericire, situația este similară și în SUA, țară care și-a luat angajamentul de a fi protectorul mondial al democrației. Conform unui studiu din 2017 realizat de către profesorul Yascha Mounk (Harvard University) și profesorul Roberto Stefan Foa (University of Melbourne), in ultimii 25 de ani oamenii și-au pierdut progresiv încrederea în democrație. Spre exemplu, dacă între anii 1930 și 1950 aproximativ 75% din americani considerau că este esențial să trăiască într-o democrație, astăzi mai puțin de 25% dintre aceștia sunt de această părere.
Din punctul meu de vedere, principalele motive pentru acest declin sunt: lipsa transparității decizionale la nivel local și central, discrepanțele dintre bogați și săraci în ceea ce privește influența asupra deciziilor luate de reprezentanții aleși prin vot și nu în ultimul rând corupția.
Cu toate acestea, există un domeniu aflat în curs de dezvoltare care promite să soluționeze aceste probleme și să redea democrației forma unui sistem desăvârșit și fără cusur. Noțiunea de ,,democrație digitală” este rar folosită în dezbaterea publică, deoarece este fie ambiguă fie total străină majorității actorilor decidenți din România. În consecință, avantajele uriașe, pe care le-ar presupune implementarea unor sisteme specifice acestui concept, rămân nevalorificate de către administrațiile locale, centrale sau ONG-uri. Mai mult decât atât, literatura de specialitate nu a ajuns încă la un consens cu privire la nivelul de digitalizare, și participare civică directă prin intermediul TIC, pe care o țară trebuie să îl atingă pentru a fi numită fără echivoc o democrație digitală. Din nefericire, această stare de fapt este folosită unilateral avantajos de către formatorii de opinie și sfera politică. Să fim bine înțeleși! Faptul că o primărie transmite live ședințele consiliului local pe social media nu este un semn că aceasta este pe cale să devină un punct de referință pentru ceea ce ar trebui să însemne o democrație digitală.
Ce este o democrație digitală ?
Fie că vorbim despre, e-guvernare, bugetare participativă, e-democrație ori vot electronic, facem referire de fapt la conceptul umbrelă numit democrație digitală. Toate aceste subconcepte au la bază un sistem prin care invariabil utilizarea tehnologiei informațiilor și a comunicațiilor este folosită pentru a îmbunătății procesul politic și de guvernanță.
Pentru a deveni cu adevărat o democrație digitală o țară are nevoie de un ecosistem de platforme digitale, integrate, aparținând atât actorilor guvernamentali cât și celor din mediul privat, asociativ și non-profit. Un oraș, aflat chiar și sub conducerea domnului primar Ilie Bolojan, nu poate deveni de unul singur o democrație digitală. Costurile fixe ar fi mult prea mari pentru orașul respectiv. Totodată, eficiența digitalizări locale scade semnificativ dacă restul actorilor din sfera publică centrală și privată nu se aliniază la progresul tehnologic. Integrarea și interoperabilitatea sunt cuvinte cheie în acest domeniu. Totuși, administrațiile locale pot face pași importanți spre atingerea acestui obiectiv folosind spre exemplu platforme de bugetare participativă.
Cum ar arăta viața ta într-o democrație digitală?
Imaginați-vă o societate în care democrația direct participativă și democrația reprezentativă lucrează la unison. În această societate fiecare individ este invitat să participe la procesul de deliberare și ulterior stabilire prin vot a modalităților optime de cheltuire a unei sume din bugetul local sau național. La nivelul comunității, orice persoană cu acces la internet poate să își facă vocea auzită prin procesul de bugetare participativă, oricând și de oriunde, direct de pe telefonul mobil. În această lume ideală, atât cetățenii cât și administrația locală își publică ideile și propunerile de investiții pentru a fi dezbătute într-un mod transparent și accesibil oricui prin intermediul unor platforme online. Schimbul continuu de informații dintre cetățeni și stat cu scopul de a satisface într-o măsură cât mai mare nevoile comunității, dublat de avantajul de a beneficia în mod gratuit de înțelepciunea mulțimii, contribuie la clădirea unei sistem de guvernanță eficient și reprezentativ.
Țări precum Danemarca ne oferă un exemplu de succes al drumului spre atingerea obiectivelor propuse de modelul democrației digitale. Această țară oferă cetățenilor săi acces la o platformă similară unei adrese de e-mail, în care sunt integrate toate instituțiile, și prin intermediul căreia fiecare persoană poate depune sau solicita documente statului. În viitorul apropiat, această platformă va fi folosită ca o modalitate, aproape instantanee, de a consulta cetățenii cu privire la cele mai importante decizii pe care puterile statului dorește să le întreprindă.
Într-o democrație digitală, problema lipsei de transparență în ceea ce privește deciziile administrație locale și centrale dar și problema discrepanței dintre bogați și săraci în ceea ce privește influența lor asupra deciziilor luate de aleși este soluționată într-o mare măsură cu ajutorul platformelor de bugetare participativă și a celor de consultare civică. Cetățenii democrațiilor digitale au totodată posibilitatea să funcționeze ca un mecanism de corectare continuu a agendei aleșilor locali sau a membrilor celor două camere.
Consider că odată ce statul ar înlesni capacitate de implicare directă a cetățenilor în societatea din care fac parte, am observa o amplificare în rândul lor, atât a simțului civic cât și a dorinței de a sancționa, nu doar declarativ, orice derapaj decizional. Prea multe partide, timp de prea mult timp s-au bazat pe faptul că, în primii ani de după alegeri, pot lua orice decizie doresc bazându-se pe faptul ca memoria colectivă este una de scurtă durată și ea poate fi radical influențată cu doar câteva luni înainte de alegeri. Într-o democrație digitală această manipulare a maselor nu ar fi posibilă deoarece cetățenii ar avea posibilitatea să își exprime punctul de vedere atunci când cred de cuviință și nu doar odată la patru sau cinci ani.
