Covid-19 vs. Gripa Spaniolă

Natura umană ne face să sperăm că trecerea timpului reprezintă o modalitate prin care chestiuni incerte se pot lesne soluționa. Credința că lucruri bune ni se pot întâmpla rezidă în mentalul colectiv. De cele mai multe ori încercăm chiar să ne convingem că urmările unei simple neînțelegeri se pot aplana până la nivelul în care se reia relația din punctul în care a rămas. În fapt, ne mințim singuri spunându-ne aceste cuvinte. Ne imaginăm că acea situație se poate rezolva de la sine, însă nu conștientizăm că succesele necesită de la sine numeroase eforturi. Timpul a demonstrat că singur nu poate produce miracole. Au trecut aproximativ 100 de ani de la ultima pandemie, iar omenirea pare că nu este suficient de matură să înțeleagă din greșelile trecutului. În anul 1918 gripa spaniolă începea să facă ravagii în lume. Coroborată cu războiul mondial care se afla în plină desfășurare, acest soi de gripă producea efecte devastatoare. Luptele de pe fronturi, propaganda care amplifica incertitudinile, lipsa unui sistem medical și a unor tratamente eficiente au reprezentat factori care au amplificat răspândirea virusului. Mortalitatea devenise înspăimântător de mare, unele aproximări indicând că gripa spaniolă a cauzat moartea unui număr cuprins între 25 și 100 de milioane de oameni. Dacă aceste cifre sunt corecte, atunci epidemia de gripă spaniolă a fost mai devastatoare decât ciuma bubonică sau chiar decât cele două războaie mondiale. Istoria acestei pandemii ar fi trebuit să ne pună în gardă.

Acest lucru s-a și întâmplat într-o oarecare măsură. Sistemele medicale din întreaga lume au evoluat constant. Noi tratamente au apărut și s-au investit sume considerabile pentru a putea reuși să stopăm diverse virusuri să se răspândească și să cauzeze decese. Totuși, ceva nu a mers. La aproape 100 de ani distanță de izbucnirea gripei spaniole ne confruntăm cu un nou inamic. De această dată putem observa că situația de ansamblu părea mai ușor de gestionat datorită contextului mondial. Războaie la scară largă nu sunt existente în 2020, iar economia țărilor se stabilizase după criza ce a avut loc în 2008. Din cauza condițiilor existente în 1918 și 2020 este greu de realizat o comparație viabilă, însă aspecte comune în combaterea celor două crize sanitare pot fi identificate destul de ușor. Debutul gripei spaniole apărea ca o certitudine la începutul anului 1918. Statele din întreaga lume erau însă prinse în vâltoarea Primului Război Mondial, iar o criză sanitară nu putea aduce beneficii politicomilitare prea avantajoase. Germania se situa într-o poziție destul bună, pe frontul de Est asigurând o oarecare liniște prin semnarea Tratatului de la Brest-Litovsk din 18 februarie/3 martie 1918. Prin intermediul acestui act Rusia, care trecea printr-o schimbare de regim în plan intern, era nevoită să capituleze și să cedeze un număr însemnat de teritorii. Un alt aspect care putea să încline balanța în favoarea Germaniei era poziția precară în care se afla România.

 Țară intrată în hora carnagiului abia în 1916 și care era privită, la început, ca un potențial element care să aibă capacitatea să destabilizeze mașinăria de război a germanilor avusese un an 1917 destul de prolific. Bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz conturaseră o perspectivă promițătoare pentru armata română după dezastrul de la finele lui 1916, când doar Moldova rămăsese neocupată. Totuși, ieșirea Rusiei din război va duce la o întorsătură potrivnică pentru România, prin care va trebui să încheie Tratatul de la Buftea-București din 7 mai 1918. În contextul ilustrat statele beligerante erau puțin preocupate de combaterea virusului. Prpoganda prezentă în fiecare țară nu oferea detalii despre o boală care afecta chiar persoanele tinere, cei cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani. Aflarea unor astfel de aspecte ar fi condus la scăderea moralului soldaților aflați în tranșee și ar fi condus la niște condiții de pace care nu ar fi fost convenabile pentru niciun stat. Astfel, singura țară în care se relatau date despre virus era Spania, o țară neutră în cadrul conflagrației. Din acest motiv s-a și perpetuat în mentalul colectiv că boala a plecat din Spania, lucru dovedit a fi fals. În fapt, grip spaniolă a avut un prim impact chiar în SUA, la data de 4 martie 1918 izbucnind un focar la o cazarmă din Kansas.

 Pacientul zero al acestei pandemii se crede a fi fost Albert Gitchell, bucătar de popotă la Camp Funston, acesta ajungând la infirmerie cu dureri în gât, febră și dureri de cap. Manifestările gripei spaniole apăreau pe neașteptate, iar bolnavul era cel mai contagios cu una-două zile înainte de prima prezentare a simptomelor. Când un membru al familiei cădea la pat, ceilalți care care stăteau în casă cu el erau deja bolnavi. Efectele acestei erau atât de perfide încât s manifestau chiar și după ce te vindecai, dacă aveai acest noroc. Astfel, rămâneai cu o inflamare a nervului optic, iar oamenii nu mai puteau percepe culorile, acestea apărând în nunațe cenușii. Un alt aspect care apărea ca o problemă pentru cei care se vindecau era reprezentat de depresia ulterioară care punea stăpânire pe ființa umană. Un astfel de exemplu este Edvard Munch, care scria că „într-o seară mă plimbam pe o cărare, cu oraşul într-o parte şi cu fiordul dedesubt. Mă simțeam obosit şi bolnav. M-am oprit şi am privit în depărtare, peste fiord. Soarele apunea, şi norii se făceau roşii ca sângele. Am simțit un țipăt trecând prin natură; mi s-a părut că am şi auzit țipătul.” Putem observa cum gripa spaniolă își punea amprenta într-un mod devastator asupra oamenilor. Victimele acestui virus sufereau cumplit și chiar pe termen foarte lung. Făcând o paralelă cu coronavirusul putem observa anumite similitudini, însă lipsa unor detalii esențiale ar altera o posibilă comparație eficientă. Totuși, există diferențe în privința celor două epidemii care constau în special în grupele de vârstă afectate. Astfel, dacă gripa spaniolă afecta primordial persoanele tinere și care erau în puteri, coronavirusul atacă mai mult oamenii aflați în etate. O altă deosebire o poate reprezenta rata mortalității. În timp ce gripa spaniolă a avut o rată de 20%, COVID-19 nu a prezentat un efect la fel de devastator în rândul populației, având o rată de 6%. În ambele cazuri procentele sunt destul de ridicat, o posibilă explicație pentru cifra mai scăzută îndreptul COVID-19 putând fi condițiile mai bune de trai, accenul mai bine pus pe igienă și sistemul medical mai dezvoltat. Măsuri pentru a combate aceste epidemii s-au luat atât în 1918, cât și în 2020, iar lucrul pe care trebuie să-l remarcăm este asemănarea deciziilor pe care le-au luat statele în cele două perioade. Astfel, între 1918 și 1920 s-a încercat limitarea transmiterii virusului prin impunerea purtării măștii, dar prin distanțare fizică prin reducerea adunărilor publice, restricționarea accesului în spații închise precum teatre, biserici și școli. Un fapt care ne poate pune pe gânduri este că cele mai bune rezultate în stoparea epidemiei leau avut state care au continuat mai multe luni reglementările necesare, în timp ce state americane precum San Francisco au avut o creștere semnificativă a numărului de cazui după ridicarea timpurie a restricțiilor. Acest lucru ar trebui să ne pună pe gânduri din cauza că suntem într-o situație asemănătoare. În prezent, cele mai multe state au ridicat starea de urgență și carantina aferentă, însă acest lucru a condus în numeroase state la o sporire a cazurilor active. Un exemplu concludent poate fi România, care are un număr constant de peste 1000 de cazuri în perioada 22.07-29.07.2020. Trebuie să conștientizăm că istoria este ciclică. Greșelile pe care le facem noi le-au făcut și înaintașii noștri, însă ar fi bine să învățăm din trecut pentru a putea evita situații actuale delicate.

Purtarea măștii și distanțarea fizică nu reprezintă chestiuni care să fie foarte apreciate de către vreo persoană, însă ele pot face diferența între viața și moarte. Trecutul ne-a arătat o fațetă a unei lumi cu numeroși morți. Lupte interminabile au fost succedate de perioade în care virusurile constituiau o amenințare de care numai un număr redus de oameni scăpa. Gripa spaniolă a fost asemuită unui război. Un război invizbil de care nu te poți feri la fel cum o faci în fața unui dușman palpabil. Nu poți fugi, nu te poți ascunde, dar există lucruri pe care le poți încerca pentru a putea reduce probabilitatea celor care se îmbolnăvesc. Anul 1918 ne ilustra medici care doreau să ridice moralul pacienților prin cuvinte: „războiul acesta, ca orișicare alt război, ține un anumit timp, în care se întâmplă că unele lupte se câștigă, altele se pierd. Starea bolnavului, înlăuntrul căruia se duce acest război, se va resimți în bine sau în rău, după cum câștigă sau pierde câte o astfel de luptă. În cele din urmă însă, orice război are un sfârșit și astfel și acela al corpului în contra microbilor, după un timp se isprăvește. Dacă învinge corpul, omul bolnav se însănătoșește, se înțelege, numai cu încetul, deoarece organele corpului se refac numai pe îndelete după suferințele îndurate”. Lupta pe care o purtăm în prezent se aseamănă în multe situații cu cea invizibilă din 1918. La fel ca atunci capitularea nu este o soluție.

 Ca în orice confruntare, bătaliile sunt multe, iar victoriile sau înfrângerile de moment nu trebuie să afecteze moralul. Respectarea unor reguli simple nu ilustrează o atitudine de obediență, ci demonstrează un nivel de solidaritate. Se reflectă grija față de tine, de mine, cea față de aproapele nostru. Numai în acest mod se poate constitui o victorie a unei lupte dificile.